Steaua din Betleem

   "După ce S-a născut Isus în Betleemul din Iudea, în zilele împăratului Irod, iată că au venit nişte magi din Răsărit la Ierusalim, şi au întrebat: Unde este Împăratul de curând născut al Iudeilor? Fiindcă I-am văzut steaua în Răsărit, şi am venit să ne închinăm Lui"

   Pentru Omul modern expediţiile internaţionale ale astronomilor sunt de mult timp ceva firesc. Oamenii de ştiinţă din întreaga lume înarmaţi cu tot felul de aparate, dau năvală în orice colţ al pământului, oriunde are loc vreo eclipsă totală de soare sau alt fenomen astronomic interesant.

   Să fi fost, oare, călătoria magilor din Răsărit spre Palestina, făcută într-un scop asemănător?

   Secole de-a rândul, istorisirea lui Matei despre steaua mesianică a pus la lucru imaginaţia omului. Opiniile profanilor ca şi ale unor experţi referitoare la această problemă, şi-au găsit expresia într-un bogat volum de literatură. Orice corp în mişcare pe bolta cerească, şi de multe ori chiar şi simplele produse ale imaginaţiei omeneşti au fost considerate şi numite chiar STEAUA BETLEEMULUI.

   Biblia însă ne relatează în termeni clari că avem de-a face cu un fenomen astronomic neobişnuit. Singurii care pot da o explicaţie ştiinţifică în această privinţă sunt experţii în problemele fenomenelor cereşti, adică astronomii.

   Apariţia neaşteptată a unui punct strălucitor pe cer poate fi interpretată în două moduri (bineînţeles exceptând ideea că ar fi o stea căzătoare), el poate fi o cometă sau o nouă stea denumită în termeni de specialitate o NOVA.

   Presupuneri de felul acesta au fost făcute încă din vechime. Origen, unul dintre scriitorii bisericeşti, care a trăit în Alexandria pe la anul 200 d.Hr., scrie: "Sunt de părere că steaua care i-a călăuzit pe magii din răsărit era o stea nouă, deosebită de cele care apar pe bolta cerească sau în păţtile mai joase ale atmosferei. Probabil ea făcea parte din acea categorie de focuri cereşti care apar din când în când, şi care sunt numite de greci, în funcţie de forma lor, fie comete, fie raze strălucitoare, fie mulţimi stelare, fie cozi de stele sau altfel."

   Comete strălucitoare cu cozi care se întindeau adesea pe aproape jumătate din bolta cerului, au făcut totdeauna o puternică impresie asupra oamenilor; există credinţa că ele anunţă evenimente deosebite. Este oare surprinzator, că cel mai măreţ dintre toate spectacolele stelare a fost asociat ideii de stea a magilor de la Răsărit? Mulţi pictori au folosit acest motiv atrăgător în operele lor, reprezentând naşterea lui Hristos printr-o cometă, care străluceşte deasupra ieslei din Betleem.

   Săpături şi scrieri antice scoase la lumină au furnizat imformaţii amănunţite şi în acelaşi timp uimitoare în legătură cu evenimentele astronomice petrecute în urma cu mii de ani. Astăzi posedăm note şi observaţii din surse greceşti, romane, babiloniene, egiptene şi chinezeşti.

   După asasinarea lui Cezar din anul 44 î.Hr., la puţin timp după Idele lui Marte, a fost observată o cometă strălucitoare.

   Cu şaptesprezece ani înainte de începerea erei noi, a apărut pe neaşteptate o altă cometă deosebit de luminoasă, care ar fi putut fi observată o noapte întreagă în ţările mediteraniene. Următoarea cometă de o strălucire orbitoare a apărut în anul 66 d.Hr., cu puţin timp înainte de sinuciderea lui Nero. În intervalul dintre aceste două apariţii mai există o relatare, cât se poate de amanunţită, aparţinând astronomilor chinezi. Observaţiile lor sunt adunate în enciclopedia Wen-hien-thung-Kabac a învăţatului chinez Ma Tuan-Lin.

   În primul an al împăratului Yven-Yen, în luna a şaptea în ziua Sin-ouei -25 august- a fost văzută o cometă în regiunea cerului, cunoscută sub numele Toung-tsing. Ea a trecut de On-tschoi Heou, dupa ce pornise din Ho-Su spre nord şi apoi spre grupul Hien-youen... în ziua 56-a a dispărut împreună cu Dragonul Albastru; în total, cometa a fost observată 63 de zile.

   Această relatare amplă, provenită din surse antice chinezeşti, conţine prima descriere a vestitei comete a lui Halley, acea stea mare care reapare totdeauna în preajma soarelui, la interval de 76 de ani. Ultima dată a fost văzută între anii 1909-1911. Neobişnuitul fenomen are loc din nou în anul 1986; nu întotdeauna şi pretutindeni această cometă e vizibilă în aceeaşi măsură. În anul 12 î.Hr., a avut loc în China un fenomen ceresc care a putut fi observat în toate fazele lui. Din ţările mediteraniene, din Mesopotamia şi Egipt, nu există însă nici o menţiune că ar fi existat în acea perioadă un asemenea corp ceresc strălucitor.

   Acelşi lucru e valabil şi pentru "stelele noi". Aceste "nova" sunt constelaţii în Universc care plesnesc brusc, ca un fel de explozii atomice de mari proporţii. Strălucirea lor care întrecea pe cea a multor stele este totdeauna remarcată, ceea ce a făcut pe mulţi să scrie despre ele. În jurul trecerii de la era veche la era nouă, numai de două ori, în anul 134 î.Hr., şi 173 d.Hr., se aminteşte de lumina puternică a unei stele noi. Nici una din sursele vechi, nici tradiţia, nu pomeneşte nici de vreo cometă foarte strălucitoare, nici de vreo stea nouă, în zona Mediteraneană, în jurul anului zero.

   În noaptea de 17 decembrie 1603, deci în preajma Crăciunului, matematicianul şi astronomul curţii imperiale Johanes Kepler, aflat la Praga, a observat cu ajutorul modestului sau telescop, apropierea a două planete.

   Specialiştii numesc conjuncţie poziţia a două corpuri cereşti aflate la acelaşi grad de longitudine. Câteodată două planete se deplasează atât de aproape una de alta încât dau impresia unei singure stele mai mari şi mai luminoase. În acea noapte Saturn şi Jupiter ş-au dat întâlnire în spaţiu în constelaţia Peştelui.

   Cercetând mai târziu notele sale, KEPLER ŞI-A AMINTIT BRUSC DE SCRIERILE RABINULUI ABARBANEL. ACESTA SE REFEREA LA IMPORTANŢA NEOBIŞNUITĂ DATĂ DE ASTROLOGII IUDEI ACELEAŞI CONSTELAŢII. MESIA TREBUIA SĂ APARĂ ÎN TIMPUL CONJUNCŢIEI LUI SATURN ŞI JUPITER ÎN CONSTELAŢIA PEŞTELUI. Oare în timpul naşterii lui Cristos a putut avea loc aceeiaşi conjuncţie pe care a observat-o Kepler în preajma Crăciunului din anul 1603?

   Kepler şi-a verificat calculele de nenumărate ori. Acest om avea calităţi de savant, dar şi de vrăjitor, astronom şi astrolog. El era adept al doctrinelor considerate ca asemănătoare cu amestecarea otrăvilor după Codul lui Iustinian. Rezultatul a fost o triplă conjucţie în decursul unui an. Calculele astronomice indicau anul 7 î.Hr, în timp ce table astronomice se pronunţau în favoarea anului 6 î,Hr. Kepler a optat pentru anul 6 î.Hr. fixând zămislirea lui HRISTOS ÎN ANUL 7 Î.HR.

   Uimitoarea sa descoperire a fost publicată în nenumarate cărţi. Dar acest geniu care a stabilit legi planetare care îi poartă de altfel numele s-a cufundat în cele din urmă în misticism. Abia în secolul 19 astronomii şi-au adus aminte de ele. Dar chiar şi atunci a fost greu să li se găsească nişte dovezi ştiinţifice. Abia astăzi s-au găsit explicaţiile necesare.