Vrei să ajungi în Rai? Te costă 12 euro!
Autor: Viorel Balcan  |  Album: Taine care vorbesc  |  Tematica: Controverse
Resursa adaugata de viorel77 in 01/12/2012
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 3 voturi
Referințe
Vrei să ajungi în Rai? Te costă 12 euro!

"Vrei să ajungi în Rai? Te costă 12 euro!"

Cam așa sună titlul unui articol, pe care l-am citit din curiozitate, acum câteva zile. Nu sunt eu ofertantul acestui chilipir, dimpotrivă, nu sunt nici una dintre victimele acestei reclame ieftine, [slavă lui Hristos] sunt doar curiosul, care s-a apucat să scrie, demascând astfel pe afaceristul din spatele agenților săi, care au pus în vânzare biletul ieftin de 12 euro, cu promisiunea ca, dacă trimiți un e-mail la o adresă respectivă, binevoitorul și salvatorul de la celălalt capăt al firului fir, prin mijloace doar de el cunoscute, îți va oferi drumul neted spre minunatul Paradis.

Cei care doresc să îşi rezerve un loc în Rai înainte de sfârşitul lumii, o pot face acum pe internet. Pentru 12 euro, credincioşii îşi pot procura biletul de intrare în Rai, iar la originea acestei iniţiative se află o biserică din Italia. Sună bine la urechile celor dornici de chilipiruri ieftine, dar oare așa ne învață Cuvântul lui Dumnezeu?

Mi s-a părut destul de jalnic felul cum unele biserici înțeleg sau au înţeles cum trebuie să fii mântuit, jertfa Domnului Isus, pocăința şi, în cele din urmă, salvarea, căci despre ea vreau să vorbesc. Fără a fi înțeles greșit de nimeni, mi s-a părut un bilet cu o valoare prea mică, pentru un lucru atît de mare și triumfător cum ar fi Raiul lui Dumnezeu. Lumește gândind, nimeni nu ar vinde un apartament [spre exemplu] într-un cartier rezidenţial respectat, la aceaşi sumă care s-ar obţine de pe urma vânzării unei case dărăpănate, undeva într-un sat uitat de lume, nu-i așa? Atunci înseamnă că ceva necurat este la mijloc. Spiritual vorbind, mă duc cu gândul la ce a spus apostolul Pavel în Evrei 3;1:

"De aceea, frați sfinți, care aveţi parte de chemarea cerească, ațintiți-va privirile la Apostolul şi Marele Preot al mărturisirii noastre, adică Isus."

Simplu şi hrănitor şi, în plus, nu mă costă niciun cent, pentru că Isus nu are nevoie de așa ceva. Ei bine, în afara faptului că această ofertă ieftină, dăruită de "Dumnezeul  veacului acesta", a prins contur în multe suflete, [din păcate], au apărut şi primii clienți, cam 100 la număr până acum, cumpărând acest bilet, crezând astfel, în dorința lor oarbă, că vor fi fericiți pentru veșnicie [aici mă refer la acțiunea lor, nu încerc să judec pe nimeni ca om, dimpotrivă, să ne rugăm pentru ei]. Așa sunt îndemnați de unii clerici sau poate așa vor ei să transforme drumul pocăinței, într-un bilet ieftin şi fără prea mult efort din partea credinciosului. Jertfa salvatoare a lui Hristos nu mai contează, în opinia lor, în schimb, se bazează pe rădăcina tuturor relelor, care nu este altceva decît "banul".

Apostolul Pavel i-a scris bunului său prieten şi ucenic, Timotei, astfel:

"Cei ce vor să se îmbogăţească, dimpotrivă, cad în ispită, în laț și în multe pofte nesăbuite şi vătămătoare, care cufundă pe oameni în prăpăd şi pierzare. Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor; şi unii, care au umblat după ea, au rătăcit de la credinţă şi s-au străpuns singuri cu o mulţime de chinuri." [1 Timotei 6:9-10].   

Nu contează că sunt criminal, hoț, depravat, închinător la idoli, ş.a.m.d. [iau aceste exemple asupra mea, pentru a nu fi criticat de nimeni]. Cu biletul de 12 euro în buzunar, pot să trec neobservat, așezându-mă comod pe un scaun de pluș, în frumoasa grădină a Edenului ceresc. Greșit și iarăși greșit! Vânzătorul de chilipiruri ieftine are o fantezie extraordinară, în toate acțiunile sale mârșave de a distruge pe oameni. Știe cum să o facă de fiecare dată, e un expert în așa ceva. Apostolul Petru a tras un semnal de alarmă şi ne arată clar asul din mânecă al afaceristului, prin mișcările sale:

"Fiți treji si vegheați! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcnește şi caută pe cine să înghită. [1 Petru 5:8]

Dar slavă lui Dumnezeu pentru salvarea pe care o avem în Hristos Cel Viu şi Mijlocitor! Dintotdeauna, frica a dat naștere la reacții pe care le întrebuințăm ca niște arme, atunci când nu mai există cale de salvare, speranță sau crez în inima omului. O astfel de reacție disperată a pătruns şi în inima acestor oameni. Un copil mic este ușor de manipulat, este lesne crezător, în multe lucruri, la fel ca în poveștile cu prinți şi zâne, nu-i așa? Toți am crescut cu ele, dar acum credem în Hristos, credem în Atotputernicul Dumnezeu, credem în salvarea Sa unică, care s-a deschis ca o poartă pentru fiecare om care crede în El, pe dealul Golgotei. Nu, meritele nimănui nu a contribuit la acest lucru, ci dragostea lui Dumnezeu, pusă în aplicare, imediat ce primul om, Adam, a căzut în păcat și moarte, deschizând astfel poarta cea îngustă, prin Fiul Său Preaiubit, Isus. Să vedem ce spune în Genesa, Dumnezeu:

"Domnul Dumnezeu a zis șarpelui: "Fiindcă ai făcut lucrul acesta, blestemat ești între toate vitele și între toate fiarele de pe câmp; în toate zilele vieții tale să te târăști pe pântece și să mănânci țărână. Vrăjmășie voi pune între tine şi femeie, între sămânța ta si sămânța ei. Aceasta îți va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul."  [Genesa 3:13-14]

Ce minunat Dumnezeu avem! Încă nu era născută omenirea iar El pregătise deja salvarea! Salvarea, care a venit pe pământ din dragoste, să moară, să învieze, să ierte, să dea lumină lumii întunecate.

"Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veşnică." [Ioan 3:16]

Astfel, să nu ne supunem amăgirilor de nici un fel și nici să dăm crezare unor chilipiruri ieftine, care nu au rădăcina biblică. În schimb, avem datoria să nu obosim în rugăciunile noastre, în a aminti Domnului pe toți oamenii, indiferent cine sunt sau cum sunt, ca El să se îndure și de ei, aducându-i cu un ceas mai devreme la pocăință. Doi oameni din vechime au crezut că pot să înșele pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, lăcomindu-se la o mică sumă de bani [deşi le aparținea] iar sfârșitul lor a fost mai mult decât tragic. Un alt vrăjitor vestit al acelor vremuri, pe nume Simeon, a crezut şi el că, prin puterea banului, poate cumpăra puterea şi minunile care vin de la Duhul Sfânt, dar a fost aspru mustrat de cei doi apostoli. (Citește de la Faptele Apostolilor 5:1-11 și 8:9-25). Deși banii pot aduce multe bogății, favoruri și gustul dulce al unei vieți fără grija zilei de mâine, să nu uiți, iubite cititor în Domnul, că și bogații plâng iar, cu banii, niciodată nu poți să cumperi trei lucruri, și anume: credință, mântuire şi dragoste.

Fie ca dragostea lui Dumnezeu, să ne lumineze în multe lucruri în viață și să nu dăm crezare unor chilipiruri ieftine şi fără bază biblică. Să ne rugăm mereu ca Duhul Sfânt al lui Dumnezeu să ne protejeze de cursele celui rău și să nu ne despărțim niciodată de salvarea noastră, care este Isus Hristos! Amin.

Dumnezeu să binecuvânteze România!

Viorel Balcan, 1 decembrie 2012

regret enorm , caci acei ce ''vind bilete pt raiul lor inchipuit'' se ascund in spatele unei...Biserici!Asa este si cu alte amagiri! mergi in America,cumperi cadouri pt apropiati de acolo si cind cei dragi ai tai le desfac , scrie pe eticheta''made in China'', oferta lumii,ascunsa in spatele numelui de Biserica, Isus, este foaqrte periculoasa si paguboasa si pentru ofertant dar si pentru solicitant, de aceea ,sa ne deschidem bine ochii mintii , duhovnicesrit,sa nu cadem in plasa satanica.
Adăugat în 01/12/2012 de sanda_tulics
O vorba inteleapta spune ca:"Oamenii falsifica banii si banii falsifica oamenii";"Cu banii poti cumpara oameni de doi bani";"Lacomia de bani este radacina tuturor relelor"
Domnul sa ne ajute Sa-l alegem pe El pentru a fi bogati.
Adăugat în 02/12/2012 de Costelyny
Statistici
  • Vizualizări: 1896
  • Export PDF: 1
  • Favorită: 1
  • Comentarii: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni