Familia creștină
Autor: Ion Trică  |  Album: fara album  |  Tematica: Familie
Resursa adaugata de resursecrestine in 16/02/2012
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 8 voturi

Domnul Dumnezeu a zis: ,,Nu este bine ca omul să fie singur, am să-i fac un ajutor potrivit pentru el’’. (Gen. 2:18). Și astfel a fost înființată prima familie creștină. De-a lungul istoriei, familia a jucat un rol important în planul de mântuire pe care Dumnezeu l-a conceput pentru ființa umană. Deși în zilele noastre, când familia ar trebui să fie nucleul de creare și creștere a templelor sfinte, tot mai mult dușmanul de veacuri al creștinilor strecoară ipoteza că a-ți crea o familie, este o greutate apăsătoare și mulți creștini dau înapoi neîmplinind planul Domnului în această privință. Dumnezeu a dorit întotdeauna ca omul să fie fericit în familie și numai familia cu frică de Domnul poate oferi liniștea și pacea în această lume care alunecă, tot mai repede și mai periculos pe panta păcatului și a morții.

Colacul de salvare aruncat de Domnul este însăși familia care cu împlinirea poruncilor sfinte, ne ridică din vârtejul care încearcă să ne înghită. Însăși literele ce compun cuvântul FAMILIE se pot asocia unor cuvinte care ne dau de înțeles că, Domnul iubește familia și dorește să fie laboratorul de creație pentru împlinirea numărului celor aleși.

Litera F o putem asocia cuvântului FERICIRE și ne arată exact ceea ce a dorit Dumnezeu pentru om. În familie găsim acele sentimente puternice pe care nu le găsim nicăieri, sentimente de dragoste, de iubire curată manifestată fără niciun fel de reținere pentru că e de obârșie divină.

A doua litera este litera A asociată cu ASCULTARE, care în familie are un rol important. La fel ca și credința, ascultarea ne înalță pe o treaptă superioară, împlinind îndemnul apostolului Pavel: ,,Îngăduiți-vă unii pe alții în dragoste’’.

Următoarea litera M o putem asocia cuvântului MĂRINIMIE, adică darnic și săritor pentru Domnul.

Litera I vine de la IUBIRE care este liantul familiei, care leagă totul cu un liant indestructibil.

L este litera asociată cu LIBERTATE, adică suntem liberi de a ne decide soarta.

Din nou litera I pentru a accentua încă o dată legatura iubirii ce trebuie să fie în familie.

Litera E o putem asocia cu EVLAVIE, care este indispensabilă într-o familie creștină și care ne ține drepți pe verticală, în legătură cu Divinitatea.

Am enumerat câteva din gândurile unui creștin cu privire la familia creștină, deși s-ar putea enumera o infinitate de gânduri sfinte.

Să-L rugăm pe Domnul să ne ajute să facem parte din aceste familii creștine, care țin calea dreaptă și privirea țintă la Edenul Ceresc pe care îl dorim cu toții.



PRIN CITE SPASME TRECE FAMILIAA SI TOTUSI EA ESTE CEA MAI IUBITA INSTITUTIE DE DUMNEZEU.CU CITA DRAGOSTE DOMNUL O AJUTA ,INSOTESTE O BINEUCVINTEAZA .ITI MULTUMIM DOAMNE PENTRU FAMILIA NOASTRA SI PENTRU MAREA FAMILE PENTRU CARE AI MURIT,BISERICA MONDIALA.
Adăugat în 19/02/2012 de sanda_tulics
"Familia creștină" este intradevar turnul de aparare si de rezistenta in razboiul nevazut care se da mai ales pentru sufletele celor care se invrednicesc sa mearga pe Calea Domnului. De aceea este astazi sub atac furibund de cel rau care stie prea bine ca familia este "Colacul de salvare aruncat de Domnul"... Intelept si bine este sublinita de autor faptul ca " însăși familia care cu împlinirea poruncilor sfinte, ne ridică din vârtejul care încearcă să ne înghită". Foarte interesanta descoperirea conotatiilor literelor "ce compun cuvântul FAMILIE". Felicitari, har si pace.
Adăugat în 17/03/2017 de marin2016
Statistici
  • Vizualizări: 5667
  • Export PDF: 3
  • Favorită: 3
  • Comentarii: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni