Marturie - Eugenia Lup
Autor: Ioan Ciobota  |  Album: fara album  |  Tematica: Mărturii
Resursa adaugata de resursecrestine in 19/07/2010
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 3 voturi

 

Eugenia Lup era o handbalista foarte buna. Si-ar fi dorit sa devina jucatoare profesionista sau antrenoare de handbal. O operatie si un accident i-au oprit brutal cariera. Iar de aici pana la sentimentul prabusirii unei lumi de visuri nu a fost decat un pas. Urmatorul pas a fost gandul sinuciderii datorita senzatiei de inutilitate pentru lumea aceasta si pentru cei din jur.

Cristos i-a iesit in cale, a apucat-o de mana si a ajutat-o sa inteleaga valoarea imensa pe care o are in ochii lui Dumnezeu. Prin faptul ca El insusi, Cristos a murit in locul ei pentru pacatele ei.

Eugenia Lup:
- Eu am doar mama, pe tata nu-l cunosc. Mai am o sora.
Tata a parasit-o pe mama, inainte de a ma naste eu, cand mama era gravida cu mine.

Mie imi placea foarte mult sportul. Am jucat handbal in echipa de juniori in Drobeta Turnu-Severin. Incercam sa fiu cea mai buna, iar cand nu voi mai putea juca hanbal, doream sa devin o antrenoare de handbal buna.

Reporter:
– Ai ajuns sportiva buna. Doar ca acum alergi pentru o alta cununa. O cununa care nu vestejeste. si intr-o alt fel de alergare. In alergarea de a castiga premiul pe care Cristos il va da in “Ziua aceea” tuturor celor ce Il vor fi iubit pe El.
Cum s-a desfasurat cariera ta din handbal?

Eugenia Lup:
- M-am imbolnavit si a trebuit sa intrerup antrenamentele. Doctorul mi-a interzis orice fel de efort fizic. Am sperat ca totul se va rezolva si voi putea sa merg mai departe. Insa dupa doi ani de tratament nu a fost nici un rezultat pozitiv si a trebuit sa ma operez.

Am sperat ca macar dupa operatie sa pot sa continui sa joc handbal. Am incercat. Am mers la antrenamente, insa nu mai puteam face fata. Eram foarte obosita. Atunci am renuntat. Aceea a fost cea mai cumplita zi din viata mea. Mi-am dat seama ca nu mai am pentru ce sa traiesc. A fost groaznic. Toate visele mi s-au zdruncinat, mi s-au spulberat.

A urmat o perioada de framantari. Atunci mi-am pus pentru prima data intrebarea: “Cine sunt eu? De ce mi se intampla mie toate lucrurile acestea? Si care este scopul meu in lumea aceasta?”

Am incercat sa gasesc raspunsuri. Nu le-am gasit. Le-am cautat o mare perioada de timp. Vazand ca nu reusesc sa gasesc raspunsurile am hotarat sa-mi iau viata. Nu mai aveam pentru ce sa traiesc.

Dar intr-o zi, inainte de a-mi pune eu planul in aplicare, o prietena a venit la mine si mi-a adus o carte intitulata “Joni”. Cand am inceput sa o citesc, parcurgand pagina cu pagina, m-am vazut pe mine. Trairile si simtirile pe care le aveam eu le-a avut si acea tanara care se numea Joni. si totusi ea a gasit forta sa mearga mai departe.

Joni era o fata de 18 ani care dintr-o greseala de inot si-a fracturat coloana vertebrala si a ramas paralizata pentru tot restul vietii, de la gat in jos. Totusi a gasit forta sa mearga mai departe, gasindu-l pe Dumnezeu.

Reporter:
- In ce masura te-ai identificat cu durerea prin care a trecut Joni sau cu rezolvarea pe care ea a gasit-o in Dumnezeu?

Eugenia Lup:
- In aceasta carte am gasit raspunsurile la intrebarile mele. “Cine sunt eu?” Am aflat ca sunt copilul lui Dumnezeu, creata dupa chipul si asemanarea Lui.

“De ce mi se intampla mie toate aceste lucruri?” Am gasit in aceasta carte un verset din Biblie care zicea “Dar stim ca toate lucrurile lucreaza impreuna spre binele celor ce-l iubesc pe Dumnezeu.” si eu ma consideram o tanara care il iubeam pe Dumnezeu.

“Care este scopul meu in aceasta lume?” Tot in carte am gasit ca scopul meu este sa-L slujesc pe Dumnezeu.

Eram singura in camera. Am cazut pe genunchi, am izbucnit in plans si L-am rugat pe Domnul sa ma ierte, pentru ca desi El mi-a dat viata, eu am vrut sa mi-o iau. I-am multumit ca mi-a dat viata vesnica. I-am cerut Domnului Isus sa-mi ierte pacatele si sa devina Domnul si Mantuitorul meu personal.

Atunci am simtit o usurare uriasa. Parca o patura neagra mi s-a luat de pe minte. Am simtit pacea si dragostea lui Dumnezeu cum imi cuprinde inima.

Reporter:
- De ce crezi ca in ziua cand ai aflat ca nu vei mai putea juca handbal niciodata a fost cea mai neagra zi din viata ta, iar ziua cand ai inteles ca totusi exista un plan si o solutie pentru viata ta a fost probabil cea mai fericita pana in momentul respectiv?

De ce aceste doua zile puse in contradictie una cu cealalta? Tu erai aceeasi persoana. Care a fost diferenta? Gandeai altfel lumea? Vedeai altfel lucrurile?

Eugenia Lup:
- Am inceput sa vad diferit lumea. Am incercat sa vad oamenii prin ochii lui Dumnezeu, sa-i privesc asa cum cred ca ii priveste Dumnezeu. Am vazut ca mai este speranta. Am descoperit Biblia si ajutorul pe care mi-l poate da Biblia.

Reporter:
- Probabil ca mama ta si sora ta nu au fost foarte incantate de hotararea pe care ai luat-o, de decizia ta.

Eugenia Lup:
- Mama mea nu s-a opus, dar sora mea a zis ca sunt nebuna.

Reporter:
- Mi se pare corect, erai “nebuna pentru Cristos”.

Eugenia Lup:
- Din punctul ei de vedere eram nebuna. Gata cu distractiile, desi nu eram o fire care sa umblu prin discoteci, dar asa m-a vazut ea.

Reporter:
- Daca am ajuns la capitolul acesta, chiar asa, te intreb si eu, de ce ai hotarat sa-ti inchizi viata? Asa spun oamenii in momentul cand te pocaiesti.

Ma refer la pocainta din inima – atunci cand hotarasti sa traiesti o viata dupa voia lui Dumnezeu. Asta inseamna pocainta, pentru ca fiecare padure are uscaturile ei… Pentru ca te-ai hotarat sa traiesti o viata dupa voia lui Dumnezeu, oamenii cred ca ti-ai inchis viata si ai renuntat la bucurie, ai renuntat la veselie, la petreceri, la distractii, mai ales ca aveai doar 19 ani. Care sunt bucuriile pe care le ai acum in viata ta?

Eugenia Lup:
- Sunt bucurii mari. Sunt casatorita. Am un sot minunat care ma iubeste si pe care-l iubesc mult. Avem o fetita, Cristiana, si ea este una din marile bucurii.

N-as putea spune ca toata viata e doar o bucurie pentru ca mai vin si necazuri, dar impreuna cu Dumnezeu trec peste ele mult mai usor decat daca as fi singura.

Reporter:
- Eugenia, sa vedem acum ce ne spune sotul tau despre tine. Beni, care au fost momentele cele mai interesante in viata voastra? Momente de decizii mari.

Beniamin Lup, sotul Eugeniei:
- In anul 1993, dupa ce ne-am casatorit, Eugenia a ramas insarcinata. Am vizitat Turnu Severin. Era insarcinata in luna a treia, cand un medic neatent i-a facut o injectie gresita si a omorat sarcina.

Eugenia era pe patul spitalului din Turnu Severin, cand medicul mi-a spus ca s-ar putea sa o pierd. I-am cerut medicului sa faca orice sa salveze si copilul si pe Eugenia. Medicul mi-a spus: “Copilul e deja aruncat si s-ar putea sa-ti pierzi si sotia.”

Dupa ce a pierdut sarcina, in acel salon, in Spitalul de Ginecologie din Turnu Severin, patru persoane, patru femei din Oltenia l-au primit pe Cristos, pentru ca au vazut pacea si linistea de pe fata Eugeniei si din inima ei. La intrebarile lor referitoare la speranta ei, Eugenia le-a raspuns: “Eu stiu ca daca mor, merg in cer.” si patru femei din zona Turnu Severin s-au intors la Dumnezeu, acolo in spital.

Reporter:
- Eugenia, de ce crezi ca lasa Dumnezeu dureri in vietile celor care, in mod sincer, Il aleg pe El ca Mantuitor, ca Stapan, ca Domn? Ce-ai invatat din experientele dureroase ale vietii tale? Intre timp ai avut si un accident de masina, dupa care te-ai ales cu clavicula rupta in spital.

Eugenia Lup:
- Eu cred ca “Toate lucrurile lucreaza impreuna spre binele celor cel iubesc pe Dumnezeu.” si chiar m-am intrebat: “Doamne de ce s-a intamplat asta? De ce ai ingaduit accidentul asta?”

Reporter:
- Si de ce mie? Asa cum ne intrebam fiecare. De ce tocmai mie mi se intampla asta?

Eugenia Lup:
- Da. Si raspunsul l-am primit mai tarziu, peste cateva saptamani, cand am intalnit acolo in spital o tanara careia i-am vorbit despre Dumnezeu si care s-a intors la Dumnezeu. Dumnezeu are planurile Lui cu fiecare om.

Reporter:
- Si nu putem spune decat la fel ca si Iov: “Slavit sa fie Numele Domnului!” pentru vietile noastre.

 

Multumesc
Aceasta marturie m-a facut sa-mi aduc aminte ca "Dar stim ca toate lucrurile lucreaza impreuna spre binele celor ce-l iubesc pe Dumnezeu".Si eu am trecut si trec printr-o situatie asemanatoare Eugeniei si toate aceste cuvinte erau asemanate parca intr-o oglinda cu situatia mea.Marturia ei m-a ajutat foarte mult sa ma regasesc si sa vad partea buna a accidentului meu. Multumesc Domnului pentru fiecare zi ce el mi-o da si eu stiu ca El are un plan pentru fiecare,si El are un plan si pentru viata mea.
Adăugat în 22/07/2010 de ligiat96
Statistici
  • Vizualizări: 4501
  • Export PDF: 2
  • Recomandări email: 3
  • Favorită: 1
  • Comentarii: 1
Opțiuni