Însemnătatea sărbătorii naşterii lui Isus
Autor: Avram Sabou  |  Album: fara album  |  Tematica: Nașterea Mântuitorului
Resursa adaugata de resursecrestine in 24/12/2007
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot

Sărbătoarea Crăciunului adună în fiecare an tot mai mulţi oameni care au ca punct comun „o tradiţională preocupaţie” împlinindu-şi propriile interese. Creştinismul autentic cade adesea pradă interesului efemer, compromiţându-se cu acelaş mod de abordare. Biblia nu ne prezintă o poruncă referitoare la serbarea naşterii Domnului Isus dar acesta poate fi o ofrandă pe care noi decidem să i-o dăruim.

Consider că ar trebui să facem o separare clară, între Crăciun şi naştera lui Isus, chiar dacă acest termen s-a împămăntenit în creştinism. Putem da o altă faţă acestei sărbători lăsând cosmetizările şi concentrîndu-ne asupra relaţie noastre cu Hristos. De ce să fim altfel şi să ieşim din tradiţional? De ce să urmăm mulţimea? ...nu, nu sunt legalist cum ar crede unii, dar cred cu adevărat în valori creştine nepervertite, în oameni care fac din Domnul Isus centrul sărbătorii lor.

Poporul evreu a avut reglementari foarte clare cu privire la sărbători şi totuşi ei le-au denaturat încăt Dumnezeu s-a scârbit privind la ceea ce fac ei. E drept că azi pentru cei mai mulţi aşa zişi creştini acestă sărbătoare a fost covertintă la împlinirea firescă, neglijând tocmai esenţa, adică împlinirea spirituală. Am o teamă tot mai profundă privind în jurul meu la cea ce se intămplă între fraţii de credintă (printre care mă număr şi eu). Suntem prinşi de iureşul lumii reînnoindu-ne: locuinţele, garderobele, maşinile, bisericile... nu că ar fi un lucru rău, dar dacă ne limităm la acestea, sărbatoarea ne apartine nouă şi nu lui Hristos, înşelându-ne singuri spunănd că îl sărbătorim pe Hristos. Cheltuim mai mult decât în orice timp a anului dar avem noi vreun „folos veşnic” din acesta? ...ooo dacă ar înţelege creştinii dorinţa celui născut în Betleem, precum au înţeles-o păstorii, magii şi atâtea care l-au urmat!

Va mai trece poate şi acestă sărbătoare pentru unii cu împlinire: cu mese încărcate, colinde, distracţie, musafiri, surprize programe de biserică reuşite... dar pentru alţii cu probleme, ce mai poate însemna acestă sărbătoare? Un nou început, o bucurie a întâlnirii şi relaţiei cu Hristos, o pace ce srăbat cerurile şi pămăntul, o aventură a credinţei, o umilinţă ce coboară până la iesle, o bucurie nespusă, o dăruire care costă...

Generaţia în care noi trăim are nevoie de o perspectivă creştină autentică asupra acestei sărbători iar noi putem să împlinim acestă nevoie. Azi Domnul Isus nu mai este la Betleem, nici în Nazaret sau Israelul de altădată, dar El este acolo unde este dorit, într-o inimă ce ţine loc de iesle, într-un loc în care poate creşte, chiar în mine şi în tine. Vom sărbători Crăciunul sau pe Isus? Eu am spus da pentru Isus iar eu sunt invitatul la ziua Lui de naştere. Mă bucur nespus de mult pentru această onoare iar ce mi-a mai spus, e că oricine îi poate fi alături.

Sărbători binecuvântate

Sărbătoarea Crăciunului adună în fiecare an tot mai mulţi oameni care au ca punct comun „o tradiţională preocupaţie” împlinindu-şi propriile interese. Creştinismul autentic cade adesea pradă interesului efemer, compromiţându-se cu acelaş mod de abordare. Biblia nu ne prezintă o poruncă referitoare la serbarea naşterii Domnului Isus dar acesta poate fi o ofrandă pe care noi decidem să i-o dăruim.
bucurie
Cel care il alege ca DOMN pe Fiul va avea parte de o bucurie vesnica.
Adăugat în 25/12/2007
Salutare. Observatiile acestea mi se par la locul lor si de aceea mai vreau si eu sa aduc cateva.

In primul rand nu este mentionat in Biblie nicaieri ca vreun credincios si-ar fi sarbatorit ziua de nastere. In poporul de legamant din acele timpuri acest obicei nu se practica. Mai mult decat atat sunt amintite 2 sarbatori ale zilei de nastere pe care le cunoasteti cu totii. Acestea au fost tinute de necredinciosi si in ziua aceea si-au pierdut viata oameni ca Ioan Botezatorul.

Isus, cat timp a fost pe pamant nu si-a tinut niciodata ziua de nastere si nici nu a facut vreo referire la necesitatea sau importanta acestui fapt. Singurul lucru mentionat este moartea Sa pe care se pune cel mai mare accent si pe buna dreptate si voi stiti cu totii de ce este importanta moartea Sa si nici decum nasterea, data care nu se cunoaste. Si oricum "nasterea" mantuitorului a avut loc inaintea existentei pamantului.

Noi ca si crestini nu putem sa slujim Creatorului cum dorim noi ci cum cere El in Sf Scriptura. De aceea mesajul meu cu ocazia faptului ca m-am trezit si astazi sanatos este sa cercetam scriptura si sa implinim voia sa in Duh si in ADEVAR(nu in imaginatia noastra sau alte minciuni)

Va doresc sanatate fizica si spirituala.
Adăugat în 28/12/2007
ca si in anii trecuti,am incercat sa spun ce trebuie si ce nu ar trebui sa sarbatoreasca orice copil al lui Dumnezeu...si,cu mare intristare am remarcat ca le place la crestinii romani mult de tot sa sarbatoreasca pe acest craciun...,iar daca le spui ADEVARUL,reactioneaza precum copiii mici ce se pun pe plins,cind le iei jucariile!!!
TRIST,DAR ASTA ESTE!
DOAMNE,DUMNEZEULE ADEVARAT,TREZESTE-I PE CRESTINII DIN ROMANIA!
Adăugat în 28/12/2007
despre craciun
vre-au sa va spun dragi crestini ca sarbatoarea de craciun nu o gasim in biblie si ce nu e scris in biblie nu este adevar si ce nu e adevar vine de la deavol, va rog inainte de a sarbatorii sa cercetam scripturile,caci in iele gasim viata vesnica,eu nu vreau ca poporul sa piara din lipsa de cunostinta,deci parerea mea este ca eo sarbatoare pagina,nu o sarbatoare crestina.
Adăugat în 29/12/2007
.................
as vrea sa stiu mai mult despre dumneavoastra dac ase poate.........
Adăugat în 30/12/2007
Statistici
  • Vizualizări: 5285
  • Export PDF: 1
  • Comentarii: 5
Opțiuni