Convertirea este un dar de la Dumnezeu
Autor: John Piper  |  Album: Convertirea  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de floridinmaracineni in 29/05/2012
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 2 voturi

   Atunci când descoperim în faptele Apostolilor unele indicii care ne arată că întreaga convertire este un dar de la Dumnezeu, avem o vagă bănuială că în spatele pocăinţei şi credinţei se află ceva măreţ: "Dumnezeu a dat şi celorlalte popoare pocăinţa, spre viaţă" (Faptele Apstolilor 11.18). "Pe El, Dumnezeu L-a înălţat cu puterea Lui şi L-a făcut Domn şi Mântuitor, ca să dea lui Israel pocăinţa şi iertarea păcatelor" (Faptele Apostolilor 5.31). Dumnezeu  "deschisese nemurilor uşa credinţei" (Fapte 14.27). "Domnul i-a deschis inima -Lidiei - ca să ia aminte la cele vorbite de Pavel" (Faptele Apostolilor 16.14).

   Niciodată nu apreciem îndeajuns profunzimea şi măreţia convertirii, până când nu mărturisim că, de fapt, ea este un miracol. Este un dar de la Dumnezeu. Să ne amintim încă odată faptul că noi nu doar păcătuim, ci suntem păcătoşi - orbi, împietriţi, morţi, incapabili să ne supunem legii lui Dumnezeu. Şi astfel, atunci când auzim Evanghelia, nu putem reacţiona niciodată pozitiv fără ca Dumnezeu să facă în noi un act de regenerare.

Explicaţie: "Regenerare" este un cuvânt mare pentru naşterea din nou. Apare în limba greacă (palingenesia) doar odată în Noul Testament, atunci când se face referire la naşterea din nou a unei persoane (Tit 3.5); de asemenea, apare încă odată cu referire la renaşterea creaţiei în veacul viitor - Matei 19.28.

Regenerare!Acesta este marele cuvint care sta la baza intoarcerii noastre la Dumnezeu!Pentru ca ne-a facut dupa chipul si asemanarea LUi,pentru ca suntem creatia intelepciunii si miinilor Sale,pentru ca a pus in noi,Duhul SAU cel SFINT,ii pasa!Ne -a iubit pina la moarte de cruce.Ne-a reanimat din pactul cel vechi ,acela care i- muscat pe Adam si Eva,si prin singele Sfint al MINUITORULUI,ne-a primenit singele[care nseamna viata]cu singele LUI ca sa fim cu EL pe vecie.Asta Da,salvare!Ajuta-ne,sa ne pastram valoarea grupei Tale sanguine,singura si de neconfundat si copiat in univers,ajuta-ne sa fim ceea ce Tu ai hotarit in dreptul nostru, al fiecaruia!Flori, fi bnecuvintata de Domnul!
Adăugat în 29/05/2012 de sanda_tulics
Adevărat; Nașterea din Nou, credința....toate sunt darurile lui Dumnezeu.
Adăugat în 29/05/2012 de Ioanhapca
Statistici
  • Vizualizări: 1052
  • Export PDF: 2
  • Comentarii: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni
Romani 8:11 Şi dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Isus din morţi va învia şi trupurile voastre muritoare din pricina Duhului Său, care locuieşte în voi.