Cugetări despre Paște și despre bunurile Lui pentru noi
Autor: Anonim  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de RepalovVeaceslav in 01/05/2021
    12345678910 0/10 X

Prima dată Paștele e menționat în cartea Exod, capitolul 12. Căci tot, ce este scris în Legea lui Moise, este doar umbra acelor bunuri, pe care le vor obține oamenii în viitor (Evrei 10:1), deci, să deschidem puțin "vălul" și să ne stăruim să vedem despre care bunuri este vorba la începutul acestui capitol despre Paște. Să analizăm primele trei versete și să ne concentrăm asupra la trei bunuri pentru noi, în conformitate cu aceste versete.

 

"Domnul a zis lui Moise şi lui Aaron în ţara Egiptului: „Luna aceasta va fi pentru voi cea dintâi lună; ea va fi pentru voi cea dintâi lună a anului. Vorbiţi întregii adunări a lui Israel şi spuneţi-i: ‘În ziua a zecea a acestei luni, fiecare om să ia un miel de fiecare familie, un miel de fiecare casă…" (Exod 12:1-3)

 

Ce fel de bunuri sunt pentru noi în aceste versete?

 

1. EXISTĂ UN VIITOR ȘI O SPERANȚĂ, CÂND EȘTI ÎN STRÂMTORARE. "Domnul a zis lui Moise şi lui Aaron în ţara Egiptului... " Dumnezeu se adresează lui Moise și lui Aaron, încă până la eliberarea lor din robie. El nu tace, când oamenii Lui se află în împrejurări foarte dureroase, suferințe... Și nu doar zice, dar din timp descrie robilor viitorul lor minunat (dacă citim Exod 12 și mai departe), cum va fi, cum o să-l facă, deși încă n-a venit nimic, dar putem să nu ne îndoim, va veni cu siguranță. Dumnezeu face ca toate să lucreze spre binele, celor, Care Îl iubesc pe El și care sunt chemați după planul Său. De aceea, încrede-te în Dumnezeu, iar mila Lui, promisă prin legământ să se manifeste în împrejurările tale dureroase. Ține minte, că necazul – nu întotdeauna e un indicator, că Dumnezeu te pedepsește.

 

2. EXISTĂ ACELA, CĂRUIA TREBUIE SĂ-I APARȚINĂ ÎNTÂIETATEA ÎN TOATE, ÎN VIAȚA TA. "Luna aceasta va fi pentru voi cea dintâi lună; ea va fi pentru voi cea dintâi lună a anului... " Dumnezeu a instaurat numărătoarea din momentul exodului poporului Israel din robia egipteană, și le-a poruncit să sărbătorească Paștele, prima din sărbătorile stabilite de Vechiul Legământ. Ce bun există aici pentru noi?"Hristos, Paştele nostru… " (1 Corinteni 5:7), Lui Hristos trebuie să-I aparțină întâietatea în toate. Chiar dacă slujirea pentru Hristos a distrus, a obstrucționat (A împiedica atacantul advers să ajungă la minge, fără a juca) relația corectă cu El, înseamnă că Paștele a fost mutat pe planul doi, L-au mutat pe "o lună mai târzie". Întreab-o pe Marta, sora lui Lazăr și Mariei, cum are loc aceasta!))

 

Cine, ce este numărul unu în viața noastră, aceea va ocupa gândurile și atenția noastră. Când trecem prin suferințe, necazuri, sau când se împlinesc toate așteptările, dorințele noastre, și când lucrurile merg așa cum ne place, când împrejurările sunt plăcute, iese la iveală care sunt prioritățile noastre, cine, sau ce este pe prim plan, pe primul loc în inima noastră. La cine, Domnul e pe primul loc, acela în primul rând Îl iubește necondiționat, adică ascultă de toate poruncile Lui fără cârtire, fără învinuire la adresa Lui și se bizuie pe El în orice situație! ! ! Cine este pe primul plan în inima ta?

 

3. PENTRU SALVAREA TA A FOST PLĂTIT UN PREȚ. PRIMEȘTE ACEST PREȚ ÎN CHIPUL LUI HRISTOS, CARE A FOST RĂSTIGNIT. "... fiecare om să ia un miel de fiecare familie…" Iisus – Mielul de Paște, Care a fost jertfit. Jertfa Lui este atotsuficientă pentru fiecare familie, pentru fiecare rasă de oameni, naționalitate, vârstă și epocă."…căci ai fost înjunghiat şi ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din orice seminţie, de orice limbă, din orice norod şi de orice neam…" (Apocalipsa 5:9). El n-a murit în zadar, dacă așa Cerul proclamă fapta Lui curajoasă, eroică. Îl socoți pe Iisus Hristos Răscumpărătorul tău? Ești răscumpărat(ă) pentru Dumnezeu? Dacă da, atunci relatează altora despre aceste cugetări de paști! Domnul să te binecuvânteze pe tine și pe cei dragi ție și pe vrăjmașiii tăi! : )

 

   - Îți mulțumesc, Izbăvitorul meu, că vorbești cu mine în împrejurările mele dureroase, îmi dai un viitor și o speranță prin Cuvântul Tău! Îți mulțumesc pentru că ai grijă de inima mea, ca să fiu concentrat(ă) mai întâi de toate pe Hristos, în primul rând să mă bizui pe EL! Îți mulțumesc pentru că ai jertfit Sângele Fiului Tău, pentru prețul foarte scump pentru răscumpărarea mea, pentru mila ta măreață, prin care Îți aparțin Ție, și pentru că mi-ai arătat că sensul vieții – să Te proslăvesc pe Tine cu trupul și cu duhul meu! Aceia, care încă n-au văzut în Paște, dragostea Ta față de ei, să Te cunoască pe Tine, și pe Fiul Tău, pe Care L-ai dat pentru salvarea lor! În numele Lui Iisus Hristos te rog. Amin.

 

"El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?" (Romani 8:32)

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 321
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut incomplet
Opțiuni