Timp special cu Dumnezeu
Autor: E. A  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de ndrsgeni in 14/11/2018
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 3 voturi

Timp special cu Dumnezeu e un gând care am avut după un timp de rugăciune la adunare, în drum spre casă.

Erau unele lucruri care mă frământau, și în acest drum, am început să plâng și să stau de vorbă cu Domnul. După, am ajuns la concluzia că în lumea aceasta a stresului și a vitezei, cel mai frumos moment e atunci când stai de vorbă cu Dumnezeu, momentul acela când mergi înaintea Lui și lași toate îngrijorările și poverile în mâinile Sale, acel moment când știi că El cunoaște totul despre tine și că El e singurul care poate da rezolvare la cauzele și problemele tale.

Domnul mi-a pus pe inimă să vă incurajez la aceasta, să lăsați un moment din timpul vostru pentru a sta de vorbă cu El,   a împărtăși cu El bucuriile voastre, poverile și tot ceea ce vă apasă.

E un moment special în care ești doar tu și El, moment în care nu sunt secrete,   în care poți merge deschis și sincer, fără a te gândi ce ar putea spune unul sau altul.

Când? Analizează bine ziua care o ai, caută acest moment special. Să fie un timp în care să poți sta liniștit, să nu fi deranjat, să poți sta de vorbă cu El și să aștepți ca El să îți răspundă.

Poate spui că e complicat, dar încearcă și vezi!   Unii se trezesc dis de dimineață pentru a sta de vorbă cu Domnul și a încredința ziua respectivă în mâna Sa, alții se concentrează mai bine seara,   alții chiar și la muncă caută oportunități speciale și deosebite.

Te incurajez să pui efort, să te lupți să ai aceste momente. E un timp de mare valoare și de mare preț, în care vei primi putere să poți înainta mai departe, vei prinde curaj, vei primi bucurie și pace, vei avea o stâncă de adăpost unde să poți fugi oricând ai nevoie.

Stres, viteză, ocupații, câștig și multe altele sunt acelea care caracterizează timpul și vremea noastră, societatea în care ne mișcăm.   Însă, să nu uităm, mai presus de toate acestea,   prioritatea noastră este Dumnezeu! Lui să îI oferim slujirea noastră, energia noastră, timpul nostru; tot ceea ce facem, să fie spre slava si gloria Sa!

Ci tu, când te rogi, intră în odăiţa ta, încuie-ţi uşa şi roagă-te Tatălui tău, care este în ascuns; şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti.  Matei 6:6

 

https: //strigatulinimiiblog. wordpress. com/2018/11/13/timp-special-cu-dumnezeu/



Dumnezeu a stat de vorbă cu Avram după cadere, iar Satana cu Eva inainte de cadere. De aici inţelegem că starea de cazut nu-l impiedică pe Dumnezeu să stea de vorbă cu noi l, la fel cum starea de curat nu-l împiedică pe satana să stea de vorbă cu noi. Singurul lucru care impiedică este neascultarea noastră. Credincioşi sunt neascultători de Satana, iar necredincioşi sunt neascultatori de Dumnezeu.
Dacă Eva , stătea toată ziua la poveşti cu sarpele, dar nu-l asculta , şarpele o lăsa în pace, că nu are timp de povaşti. Nici Dumnezeu nu are timp să stea la povaşti cu omul, dacă omul nu-l ascultă

Cei ce ascultă de Dumnezeu intră intr-un cerc virtuos, iar cei ce ascultă de Sarpele cel Vechi intră într-un cerc vicios.

Cercul , atât cel virtuos, cât şi cel vicios funcţionează după aceleaşi legi.
Una din legi, (nu spun prima că cercul nu are inceput şi nici sfârşit), este că pentru al determina pe om sa-l asculte , mai intâi trebuie să-l determine să stea de vorbă
O altă lege este că sa-l poată determina pe om să stea de vorbă, mai intâi trebuie sa-l determine să audă ce are de spus
O altă lege este ca să-l poată determina să audă ce are de spus mai întâi trebuie să-l determine să asculte de ce spune .
Observaţi că am început cu ascultarea şi am ajuns la ascultare, dar putem incepe şi cu vorbirea şi să ajungem la vornire ,şi cu auzirea ca să ajungem la auzire. Domnul Isus se referea la acest cerc virtuos când le zicea oamenilor,, cine are urechi de auzit să audă,,


Este interesant faptul,că ,în momentul în care un om ,, are urecchi de auzit- este deschis să stea de vorbă, starea spirituală pe care o are omul in momentul vorbiri , nu-l opreşte să stea de vorbă. Pe Domnul Isus nu la oprit starea spirituală perfectă, să stea de vorbă cu Satana în pustie. Eva deşi avea o stare spirituală fără pată , lucrul acesta nu a impiedicat-o să vorbească, şi să aibă urechi de auzit ce-i spune Satana, ca să asculte de el.. La fel, faptul că Avram era un om cazut, nu l-a împiedicat să vorbească cu Dumnezeu ,şi să aibă urechi de auzit ce-i spune Dumnezeu , ca să asculte de El.
Adăugat în 15/11/2018 de ambrozie
Esti o fiică minunată a Tatălui,care te-a binecuvåntat cu multe calități.Ai un duh profetic care te duce la ape adânci.Lasă-te dusă de val şi acceptă provocările Duhului Sfânt fără să pui bariere.
Adăugat în 16/11/2018 de Neftali_123
Statistici
  • Vizualizări: 945
  • Comentarii: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut incomplet
Opțiuni