Vindecat de depresie
Autor: Anonim  |  Album: Devoțional și cugetare  |  Tematica: Meditație
Resursa adaugata de IonPuiu in 31/08/2017
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot
Referințe

  Marta trecea printr-o perioadă dificilă. Era deprimată şi stresul era atât de mare, încât era pe punctul de a-şi pune capăt vieţii.

  Într-o zi, a mers la bancă pentru a plăti nişte facturi şi pentru a mai rezolva câteva probleme. Aşteptând să se întâlnească cu managerul băncii, s-a aşezat lângă o doamnă care citea dintr-o carte despre stres. Fiind atrasă de titlul cărţii şi de ilustraţii şi pentru că nu şi-a putut stăpâni curiozitatea, Marta a întrebat-o pe femeie de unde putea să îşi cumpere şi ea acea carte. Aceasta i-a spus că îşi cumpărase cartea de la o femeie care a venit la ea acasă, în urmă cu câteva luni. Dar mai avea numărul de contact al acelei femei şi i l-a dat şi Martei.

  De îndată ce a ajuns acasă, Marta a sunat la numărul la care a răspuns Branca, o evanghelistă cu literatură. Au stabilit o dată la care să se întâlnească. Branca i-a prezentat cărţile pe care le avea şi Marta a cumpărat câteva cărţi care urmau să îi fie livrate în săptămâna următoare.

  Când a venit Branca să îi livreze cărţile, Marta i-a răspuns la uşă, dar era supărată şi îmbrăcată foarte sumar. A agresat-o verbal pe Branca, spunându-i că nu primeşte cărţile şi i-a cerut să plece şi să nu se mai întoarcă niciodată. Branca a încercat să o calmeze, dar fără succes. Branca a hotărât să plece, dar mai întâi a întrebat-o pe Marta dacă ar putea să se roage pentru ea. Cu o oarecare reţinere, Marta a fost de acord. După rugăciune, Marta, cu vocea schimbată, a spus: „Nu cred nimic din ce îmi spui despre Dumnezeu.” Branca, tristă, şi-a luat rămas-bun şi a plecat.

  Două zile mai târziu, Branca a fost sunată de Marta. Printre lacrimi, ea şi-a cerut scuze pentru felul în care se purtase şi pentru cuvintele pe care i le adresase. Apoi a întrebat-o pe Branca: „Poţi veni din nou să ne întâlnim? Crezi că aş putea merge împreună cu tine la biserică?”

  Câteva luni mai târziu, Marta era o altă persoană, plină de speranţă şi bucurie. Marta a parcurs studiile biblice şi apoi a fost botezată în Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea din Montevideo, Uruguay.

  Fii un instrument în mâna Domnului astăzi şi eforturile tale vor aduce roade!

Statistici
  • Vizualizări: 1032
  • Export PDF: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni
Din același album
Romani 8:11 Şi dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Isus din morţi va învia şi trupurile voastre muritoare din pricina Duhului Său, care locuieşte în voi.