Temelia dragostei - Îndelunga răbdare
Autor: Ciprian Muresan  |  Album: Invatatura apostolilor.  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de MihailCiprianMuresan in 13/03/2017
    12345678910 0/10 X
Referințe

Când apostolul Pavel a primit lumina ca să vorbească despre o cale mult mai bună decât calea darurilor, a slujbelor şi a lucrărilor, a găsit cu cale să înceapă chiar cu cei care se zidesc pe ei însăşi, apoi a continuat cu cei care zidesc pe ceilalţi, apoi a inclus şi pe cei care  pătrund în comorile ascunse a lui Dumnezeu şi scot la lumină taine, ba înca au fost incluşi şi cei mai căutaţi oameni ai  creştinismului, aşa numiţii titani ai credinţei, oameni care mută munţi, şi deloc neglijaţi au fost şi cei mai darnici oameni care întotdeauna işi pun resursele la îndemâna, iar la urmă ca şi o cunună au fost prezentaţi cei care pe deasupra tuturor lucrurilor şi-ar da chiar viaţa, trupul lor ca să fie ars.

Atâtea contribuţii, daruri, slujbe, lucrări şi totuşi poţi să ai parte de un sfârşit  nefericit. Ca dealtfel tot Pavel zicea în capitolul 9 referitor la o asprime faţă de el însăşi, ca nu cumva după ce el Pavel ar fi propovăduit altora  tainele Evangheliei ( şi asta înseamnă contribuţie), el însuşi să fie lepădat( din lipsă de atribuţii ). înseamnă fraţilor şi surorilor că avem de a face cu un Dumnezeu care nu se uită la contribuţiile noastre, ci mai degrabă la atribuţiile noastre. Dumnezeu  nu caută contribuţiile noastre lipsite de plinătatea dragostei. Dacă nu ai această dragoste descrisă aici in 1 Corinteni 13:4-8, poţi să cânţi în cor, poţi să predici pe stadioane, poţi să scoţi apă din adâncuri săpate de tine, poţi să iţi dai toată averea la săraci, poţi să ajungi martir chiar, că nu ajută  la nimic, totul este în zadar.

Noi de multe ori acţionăm sub o anestezie a dragostei la prima vedere. Vedem un sărac îi dăm niste bani.  Este nevoie de  de  o mână de lucru undeva, sărim imediat. Este nevoie de o implicaţie într-un proiect, imediat acolo suntem. Asta-ii dragoste la prima vedere.De cele mai multe ori este mai uşor să dai învăţătura la alţi decât să ai răbdare cu copii tai. Alte ori e mai uşor să te zideşti pe tine personal decât să suferi pe cel care îţi face rău. Este mai uşor să bagi mâna în buzunar decât sa îţi  stăpâneşti gura. Este mai uşor sa urci un munte decât să cobori o treaptă.  Acţionăm motivaţi de rezultate,  nebăgând în seamă atribuţiile personale.

De unde începe drumul dragostei. De unde începe adevărata dragoste. Îndelunga răbdare. Cum stăm cu răbdarea? Am putea zice şi noi ca şi Pavel către Timotei:  Tu însă ai urmărit de aproape învăţătura mea, purtarea mea, îndelunga mea răbdare, dragostea mea, răbdarea mea...2Tim 4. Există în noi vreo urmă de răbdare. Suntem provocaţi de multe ori, neîndreptăţiţi de alte ori, provocăm de alte ori, nu pricepem la timp, decizi importante  zilnic, prea sensibili. Răbdarea. Dar în suferinţă, dar în lipsuri, dar în necazuri, în bolii? Abia dincolo de răbdare este îndelunga răbdare. Dacă nu putem vorbi despre îndelunga răbdare în noi ca şi atribuţie, degeaba vorbim despre contribuţii. Prorociile se vor sfârşi, limbile vor înceta, cunoştiinţa va avea sfârşit, dragostea va rămâne, ba încă va rămâne veşnic.

Biserica primară obişnuia să zică lucrurilor pe nume. Când a venit vremea să numească fericiţi pe aceia dintre oameni, biserica nu i-a numit fericiţi pe aceia carepredicau cel mai bine, sau cantau cel mai frumos, nici pe cei mai darnici  chiar, nici pe aceia care aveau asigurate veniturile lunare, nici pe cei care purtau haine de firmă, nici pe cei care aveau bogaţii. Biserica i-a numit fericiţi pe cei care au răbdat. Iată noi numim fericiţi pe ceice au răbdat. Iacov 5..

Drumul dragostei începe cu îndelunga răbdare. Dragostea este îndelung răbdătoare.1Cor 13:4.

Mântuirea în care am intrat prin botezul în apă în Numele Domnului Isus Hristos, se întreţine prin răbdare. Dar cine va răbda până la sfârşit va fi mântuit Matei 24:13. Rezist răbdând asta înseamnă îndelunga răbdare. Rabd că am o ţintă: mântuirea sufletului meu. Rabd până voi vedea o lumină, asta înseamnă îndelunga răbdare. Rabd până voi primi raspuns de la Dumnezeu, asta înseamnă îndelunga răbdare.

12.03.2017 Irlanda.

Mântuirea are multe aspecte care, unele, în aparenţă se contrazic dar în realitate se completează de exemplu: când ne uităm la lucrarea lui Dumnezeu de mântuire, mântuirea este lucrarea Lui: ,,aceasta( mântuirea) nu vine de la voi ci este darul lui Dumnezeu,,(Ef.2:9) Dacă ne uităm la lucrarea evanghelistului , mântuirea este lucrarea evanghelistului: ,,dacă vei face aşa te vei mântui pe tine însuţi şi pe cei care te ascultă,,(1 tim.4:16). Dacă ne uităm la lucrarea celui mântuit, mântuirea este lucrarea celui mântuit: ,,duceţi până la capăt mântuirea voastră,,( fil. 2:12)

Frate Ciprian, un material bun, nu e un material care primeşte întotdeauna un feedback pozitiv, ( ca ,,materialul,, lui Irod la care ascultători strigau: ,, glas de Dumnezeu nu de om,,)ci este un material care te provoacă să gândeşti, corect( duhovniceşte) Gândurile pe care le-am spus ( mai sus) mi-au trecut prin cap( ieri) după ce am citit materialul d-voastră :asta înseamnă că ma-ţi pus pe gânduri.

Acest mesaj m-a făcut să văd valoarea răbdări în planul lui Dumnezeu de mântuire. Dacă ne uităm la lucrarea răbdări în viaţa celui mântuit, putem spune că mântuirea CELUI MÂNTUIT depinde de lucrarea răbdarii lui: ,, cine va rabda până la sfârşit va fi mântuit,,( Matei 24:13) Iacov 1:4 ,,Dar răbdarea trebuie să-şi facă desăvârşit lucrarea, pentru ca să fiţi desăvârşiţi, întregi şi să nu duceţi lipsă de nimic,,

Aş dori să vă provoc şi eu cu următoarea întrebare: Cum armonizaţi, împăcaţi ,lucrarea de mântuire a lui Dumnezeu , cu lucrarea de mântuire a evangelistului ,cu lucrarea de mântuire acelui mântuit, cu lucrarea de mântuire a răbdări, etc ?

Întrebarea aceasta este de actualitate, deoarece uni pun accentul pe lucrarea lui Dumnezeu şi-i doare în cot de lcelelalte lucrări, iar alţi pun fac exact invers. De aceea, provoc pe toţi cei care au un cuvânt de spus pe această temă să vă exprimaţi OPINIA.

Spun opinia,( nu convingerea) că azi adevărul pe această temă a ajuns atât de diluat că, uni ,,evanghelişti,, ( care SUSŢIN că ei au ultimul cuvânt ÎN MATERIE DE MÂNTUIRE) îşi schimbă opinile de la o predică la alta în funcţie de PĂRERILE ascultătorilor. De aici înţeleg că scopul lor nu este apărarea Adevărului (Evangheliei)ci obţinerea unui feedback pozătiv de la ascultători.

Opinia mea este că: mântuirea CELUI MÂNTUIT depinde de toate aceste lucrări, (lucrarea lui Dumnezeu, a evanghelistului, a celui mântuit, a răbdari ....că de exemplu cu cât se îmulţesc evanghelişti mincinoşi cu atât se îmulţesc sansele mele ca să fiu dus în rătăcire de aceştea)
Adăugat în 17/03/2017 de pascaioan
Frate Pasca Ioan ma bucur pt contributia dv in ceea ce priveste rabdarea. Cat despre provocare, o opinie in plus oricum nu este deajuns.
Adăugat în 17/03/2017 de MihailCiprianMuresan
Statistici
  • Vizualizări: 522
  • Comentarii: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni