Veselie
Autor: Necunoscut  |  Album: Meditații  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de IonPuiu in 22/10/2015
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot
Referințe

  „Toţi cei ce Te caută, să se veselească şi să se bucure în Tine! Cei ce iubesc mântuirea ta, să zică neîncetat: Preamărit să fie Dumnezeu!" (Psalmul 70:4)

   Ne aducem aminte cu plăcere de momentele în care ne-am putut bucura. Ca oameni avem nevoie de astfel de ore. Există, din nefericire, multe situaţii care produc tristeţe şi apăsare. De aceea este de la sine înţeles că se tinde spre astfel de clipe de veselie. Dar în ciuda năzuinţei spre bucurie, există pericolul să ajungem în plăceri nefolositoare, fără sens. Astfel de bucurii, chiar dacă sunt „nevinovate", nu ţin mult şi pot „sfârşi prin necaz" (Proverbe 14:1.3).

   Modul cel mai bun de a ne bucura îl găsim în versetul de astăzi: „Toţi cei ce Te caută, să se veselească şi să se bucure în Tine!" Intenţia lui Dumnezeu este să ne bucurăm în El. Dar numai cei care trăiesc în armonie cu Dumnezeu pot face aceasta. Tuturor celor care au rezolvat problema vinovăţiei lor în faţa Lui şi au iertarea şi mântuirea Sa, Dumnezeu Ie-a dat un motiv de bucurie nesfârşită. De aceea numai ei pot spune cu adevărată bucurie în inimă: „Preamărit să fie Dumnezeu!"

   A fi în părtăşie sfântă cu Dumnezeu ne face veseli. Bucuria este cel mai bun tonic pentru suflet: tăria creştinilor este în Dumnezeul lor. Ei se pot bucura în El în fiecare zi, chiar şi în zilele întunecoase şi triste.

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 416
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni