Un nebun arunc-o piatră
Autor: Viorica Mariniuc  |  Album: Gânduri  |  Tematica: Slujba Domnului
Resursa adaugata de vimara62 in 25/03/2019
    12345678910 0/10 X
Un nebun aruncă o piatră și zece cuminți nu o scot. Nu găsesc cu cale! Apa ar putea fi infestată, piatra neprețioasă, costumele de scafandru le-au uitat acasă și sunt oricum prea mulți cuminți pentru o singură piatră.
Îi fac nebunului o programare pentru consiliere psiho-cognitivo-evanghelico-motivațională, îi promit că îi vor deschide o pagină de îndemn la rugăciune pe facebook, îl lasă pe malul apei cu ochii în soare.
Un nebun a aruncat o piatră în apă și încearcă să-și rezolve problema cu o undiță în care, din greșeală, a pus antidepresive. Zece cuminți au plecat grăbiți spre casă. Îi așteaptă zece bloguri creștine si un internet de mare viteză.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 868
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni