- MATEI 22: 1-14 -

Domnul Isus vorbea poporului evreu folosind foarte multe pilde. Una dintre cele mai cunoscute este „Pilda nunții fiului de împărat”. Aș vrea să ne gândim, fie și pentru câteva momente, la această pildă ca și cum noi am fi personaje integrante ale acesteia. Pe parcurs ce am citit această pildă, în mintea mea s-au „născut” câteva întrebări și am încercat să înțeleg anumite dileme la care cu greu am putut da un răspuns.
În primul rând, să vedem cui anume se adresează această pildă. În narațiunea acesteia sunt prezente două categorii de oameni, de invitați la nuntă. Prima categorie sunt cei poftiți la ospăț. În lumina dată de Duhul Sfânt am înțeles că această categorie de oameni reprezintă poporul evreu care, deși a fost primul invitat la mântuire, fiind poporul ales al lui Dumnezeu („Mântuirea vine de la iudei” – Ioan 4:22b), acesta a refuzat darul lui Dumnezeu și participarea la nuntă. A doua categorie de oameni sunt cei căutați și găsiți la răspântiile drumurilor, adică cei care nu făceau parte din poporul ales, poporul evreu.
Să punem, acum, câteva întrebări practice și personalizate referitoare la unele aspecte esențiale ale textului.
În versetul 2 apar două personaje: împăratul și fiul său. Cine este Împăratul? Acesta este Cel ce conduce tot Universul după legile Sale, adică Dumnezeu. Cine este Fiul Împăratului? Acesta, evident, este nimeni altul decât Domnul Isus Hristos, Mirele de la nuntă.
O altă întrebare care îmi vine în minte este: ce am fi făcut noi în locul Împăratului? Am fi făcut invitații la nuntă, sau am fi fost niște egoiști și am fi păstrat evenimentul numai pentru noi? Am fi dat oa a doua șansă celor care au refuzat invitația, ori pur și simplu i-am fi ignorat fără să mai știm nimic de ei, de soarta lor? Oare Acest Împărat a fost nedrept pedepsindu-i prin foc, sau pedeapsa a fost una corectă și normală ca urmare a refuzului lor nejustificat? Și ce s-ar fi întâmplat dacă Împăratul nu ar fi făcut invitația la nuntă? Știu, e o întrebare absurdă, deoarece această nuntă a fost în planul lui Dumnezeu încă de la început.
În versetul 5 textul spune că cei invitați la nuntă au ignorat această invitație. Mai mult decât atât, textul afirmă în versetul 6 că alții și-au bătut joc de robi și i-au omorât. Evident că nu pot fi de acord cu un astfel de comportament, însă aș vrea să privim lucrurile dintr-un unghi diferit. E foarte ușor să judeci oamenii după faptele lor, uneori chiar ți se poate părea justificată o astfel de judecată. Însă ce-ar fi privim dincolo de aceste lucruri? Ce-ar fi dacă ne-am gândi că în spatele unor astfel de oameni este, de fapt, cineva? Iar acel cineva nu este altul decât vrăjmașul inimilor noastre? De-a lungul timpului mulți misionari și ucenici creștini au fost uciși pentru credința lor și pentru chemarea pe care au avut-o. Ce-am fi făcut noi, oare, dacă am fi fost puși între a alege viața noastră sau Calea lui Hristos? Câți dintre noi am fi renunțat bucuroși la viața noastră ca să urmăm Calea lui Hristos către veșnicie? Sau câți am fi renunțat la Calea lui Hristos și implicit la veșnicie ca să ne păstrăm viața noastră vremelnică pe pământ?
Când Împăratul a văzut ignoranța iudeilor, a hotărât să-i cheme pe cei care erau un fel de renegați ai societății cu care evreii nu voiau să aibă nimic de-a face, considerându-se superiori acestora. Culmea este că străinii aceștia au acceptat chemarea Împăratului, primind posibilitatea de a lua parte la ospăț. Narațiunea relatează mai departe, în versetul 11, despre un intrus în camera de nuntă, care a venit să participe la ospăț fără să aibă haina de nuntă. Mulți oameni au impresia că vor fi mântuiți fără o pocăință reală, doar pe baza faptelor bune, a unei moralități aproape ireproșabile sau a altor valori etice omenești. Ești și tu printre aceștia? Dacă da, am să-ți spun câteva lucruri. Mai întâi, scara de valori a lui Dumnezeu nu este identică cu a oamenilor. Apoi, astfel de lucruri nu au nicio valoare fără o pocăință reală. Suntem noi niște intruși intrați printr-un fel de efracție în camera de nuntă? Sau am căpătat statutul de invitați în urma pocăinței noastre sincere? Dumnezeu nu se lasă să fie înșelat! Oricine refuză ospățul și nunta Mielului vor fi nimiciți prin foc (v. 7 – „le-a ars cetatea”) și oricine nu are haina de nuntă primită în dar va fi legat și aruncat în întunericul de afară (v. 13), unde în loc de cântarea îngerilor va auzi un scrâșnet strident și continuu de dinți, un scârțâit sinistru venit din adâncurile iazului de foc și pucioasă. Ajută-ne, Doamne, să fim permanent îmbrăcați în haina mântuirii!