Atitudinea unui fiu de Rege
Autor: Sandor Daniel Mircea  |  Album: Inspiratie  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de mircea_danijim in 10/05/2016
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 2 voturi
Stând în prezența Domnului Isus L-am întrebat cum trebuie să acționez mai departe cu acest frate care nu a încetat să vorbească lucruri negative la adresa mea. Iar în acel moment, Domnul Isus a venit lângă mine și mi-a spus că nici Lui nu i-a fost ușor ca zilnic să se întâlnească cu farisei, saduchei, cu familia Sa care era contra Lui, până acolo că frații Lui știau că îl căutau să-L omoare și i-au spus de ce nu Se duce la Ierusalim că mama şi frații Lui Îl credeau nebun. Oameni, vecini, prieteni cu care a copilărit nu reușeau să-L înțeleagă, apoi știind ce moarte și ce chin îl așteaptă ar fi putut să acționeze altfel, dar El a ales să moară în locul nostru! Iar în legatură cu felul în care trebuie să mă comport eu mai departe este că eu sunt fiul unui Rege, iar fiul unui rege se comportă ca un rege. Domnul Isus mi-a spus să fac ce face El și să acționez cum El a acționat și acționează. Un rege nu este favorit de toți dar el se îngrijește de popor, rămâne pe poziția de rege și face atribuțiile unui rege!
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1177
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni