De sub soarele deșertăciunii, sub lumina Scripturii
Autor: Nica Ionel  |  Album: Gânduri pentru sufletul meu  |  Tematica: Deznădejdea
Resursa adaugata de ionelpas in 15/01/2015
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot
ECL.1:12-14: Eu, Eclesiastul, am fost împărat peste Israel, în Ierusalim. (13) Mi-am pus inima să cercetez şi să adâncesc cu înţelepciune tot ce se întâmplă sub ceruri: iată o îndeletnicire plină de trudă la care supune Dumnezeu pe fiii oamenilor.14 Am văzut tot ce se face sub soare; şi iată că totul este deşertăciune şi goană după vânt!



De fiecare dată când mi-e dat câte un gând duhovnicesc, inima mea se înviorează. Scriptura este un ocean adânc și albastru. Apa e incoloră dar pare albastră pentru că reflectă în ea cerul. Tot astfel oceanul Scripturii își descoperă frumusețea tocmai în acest fel: reflectă în ea cerul și învățăturile cerului.

Am ales trei versete pentru trei idei.

A. În vs 12 Eclasiastul spune „am fost”. Iar dacă veți privi timpul domniei sale, veți constata cu ușurință că Scriptura face o notă explicativă vis-a-vis de domnia lui Solomon: „Împăratul a făcut ca argintul să fie tot aşa de obişnuit la Ierusalim ca pietrele, şi cedrii tot aşa de mulţi ca smochinii din Egipt care cresc pe câmpie”, 1 Împ.10:27. Solomon a fost cel mai înțelept om de pe pământ, un mare împărat, care vorba unui autor creștin, a urcat pe toate Everesturile lumii și a realizărilor omenești din acea vreme și totuși în versetul de mai sus, undeva la finalul vieții spune „am fost”. De aici înteleg următorul adevăr: oricât de mari ți-ar fi realizările, vine o vreme când vei vorbi despre ele la timpul trecut. Viața se scurge picătură cu picătură iar realizările se duc și ele. Iar tot ceea ce azi se numește „sunt ceva, am ceva și fac ceva”, mâine se va transforma în „am fost ceva”. Deci răscumpărați vremea și nu vă lipiți de cea ce e pământesc. Nu vă puneți în slujba pământului ci puneți pământul în slujba voastră și mai ales a Domnului.

B. În versetul 13 ne întâlnim cu mărturisirea împăratului care spune „am cercetat și adâncit” iar aceasta a fost o îndeletnicire la care Dumnezeu îi supune pe oameni. Astfel, Dumnezeu vrea să cercetăm și să adâncim sau într-o altă ordine de idei, Dumnezeu se ridică împotriva superficialității. Îndemnul meu, e prin urmare acesta: cercetează și adâncește tot ce e bun și la îndemână dar mai ales Sfânta Scriptură. Și nu fii corabie plutitoare deasupra apelor ci fii un submarin, o persoană care cercetează și adâncește.

C. În ultimul verset suntem confruntați cu o realitate izbitoare: „tot ce se face sub soare” este deșertăciune și goană după vânt. Și așa cum nu poți umple o cameră cu vânt, tot astfel nici inima nu poate fi umplută și împlinită de nimic din tot ce se face sub soare. Tot ce se face sub soare nu e decât vânt iar vântul înseamnă lipsă de consistență, de sens, semnificație și împlinire. Adună tot ce există sub soare și vei realiza următorul exercițiu: tot ceea ce e aici + tot ceea ce e acolo + tot ceea ce e peste tot = ZERO! Singura împlinire este și rămâne Dumnezeu.

Iov 8:21 Ba încă, El îţi umple gura cu strigăte de bucurie, şi buzele cu cântări de veselie.

Așadar pentru o inimă împlinită și nu una mângâiată de vânturi mincinoase, alergați cu credință la El!
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1335
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni