Aproape sunt de cel mâhnit
Autor: Nelu gabor  |  Album: album necunoscut  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de nutzy_neiconi in 21/09/2007
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 2 voturi
I: Do minor

1. Aproape sunt de cel mâhnit,
Cu inima înfrântă;
/: Aproape sunt, să-nviorez
O inimă zdrobită... :/

2. Aproape sunt, în ceasul greu
Ca să dau alinare
/: Şi rana-s gata să o leg,
Să simtă vindecare... :/

3. În stare sunt ca să te scap;
Încrede-te în Mine,
/: Căci nicidecum n-am să te las;
Voi fi, mereu cu tine! ... :/

4. Priveşte cerul cât de 'nalt
Şi nepătruns se pare...
/: Dar totuşi, îndurarea Mea
E mult cu mult mai mare... :/

5. De ce te temi şi te-nspăimânţi,
În clipe de-ncercare?
/: Ţi-am spus că nu te voi lăsa
Ca să te pierzi pe cale! ... :/

6. Dar pân-atunci, să ţii mereu
Privirea ridicată,
/: Ca-n ceasul când ţi-o fi mai greu
Salvarea se arată... :/
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 17100
  • Export PDF: 1866
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni