1. Să-Ţi recunosc, Isuse glasul,
Din mii de glasuri pe pământ,
/: Nimic să nu-mi abată pasul,
Din calea sfântului Cuvânt! :/

2. Şi cât de neagră-ar fi furtuna,
Ce marea vieţii-ar frământa,
/: Tu dă-mi lumină totdeauna,
Să recunosc Fiinţa Ta! :/

3. Căci glasul Tău, Fiinţa-Ţi dragă,
Îmi e de-ajuns în orice greu,
/: Acum şi-n veşnicia-ntreagă,
Tu să-mi rămâi, doar Tu, al meu! :/

I: Cântările Harului - Caietul 1 - Numărul 106
"Oile merg după El, pentru că îi cunosc glasul." (loan 10,1).