Harul şi-Adevărul
Autor: Nicolae Moldoveanu  |  Album: Cantarile Harului - Volumul 1 | 1959 - 1964 (Cantari din temnita)  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de moldovan in 14/03/2019
    12345678910 0/10 X
1. Harul şi-Adevărul umplu viaţa care
Umblă în lumina veşnicului Soare,
/: Căci Isus e veşnic Soarele Dreptăţii,
El e Adevărul şi Lumina vieţii. :/

2. Harul şi-Adevărul toarnă fericirea,
Sufletului care caută mântuirea,
/: Căci Isus e veşnic Fericirea toată,
El e mântuirea celui care-L cată! :/

3. Harul şi-Adevărul pururi liberează
De-orice rătăcire, inima cea trează,
/: Căci Isus e Harul care izbăveşte
Pe cel care-L cheamă şi smerit doreşte. :/

4. Harul şi-Adevărul sunt în Cartea Sfântă,
Slova ei oriunde. despre El cuvântă.
/: Căci Cuvântul Cărţii e Isus - Mesia,
Cel care-L ascultă-i simte părtăşia! :/

5. Să trăiesc, Isuse, pe-a vieţii cale,
Plin de Adevărul sfânt al voii Tale,
/: Să Te poţi încrede pururea în mine,
Plin de Har oriunde să trăiesc ca Tine! :/


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 876
  • Export PDF: 1861
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni