Prin Har, prin credinţă
Autor: Nicolae Moldoveanu  |  Album: Cantarile Harului - Volumul 1 | 1959 - 1964 (Cantari din temnita)  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de moldovan in 14/03/2019
    12345678910 0/10 X
Referințe
1. Prin Har, prin credinţă suntem mântuiţi,
Aşa-i rânduirea divină,
/: Căci Harul e casa în care-nnoiţi
În Duhul am fost spre lumină. :/

2. Prin Har, prin credinţă primim luminos
Îndemn şi voinţă-n trăire,
/: Căci Har e viaţa ascunsă-n Hristos,
Iubire - adevăr şi sfinţire! :/

3. Prin Har, prin credinţă, cu suflet supus,
Purtăm greutatea durerii,
/: Căci Har e să suferi tăcând ca Isus,
Și Har e răsplata-nvierii. :/

4. Prin Har, prin credinţă cântăm şi iubim,
Mereu ostenind pe ogoare,
/: Căci Har este munca - voioşi să-mpărţim,
Lumina Divinului Soare! :/

5. Prin Har, prin credinţă Isuse-aşteptăm
Să vină a Ta-mpărăţie,
/: Căci Har va fi locul în care-o să stăm,
Cu Tine pe veci de vecie! :/

I: Cântările Harului, volumul 1, cântarea 45.


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1709
  • Export PDF: 1861
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni