Tatiana Topciu
Autor: Familia Topciu  |  Album: Eterna primăvară  |  Tematica: Poeti
Resursa adaugata de floridinmaracineni in 14/09/2012
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 7 voturi

PREFAŢĂ

din partea familiei la volumul Eterna primăvară

 

   Nu există privilegiu mai mare pentru o persoană, ca acela de a se întâlni cu Dumnezeu şi de a găsi sens, semnificaţie şi împlinire pentru viaţa ei. De o astfel de întâlnire transformatoare, a avut parte şi Tatiana Topciu, născută pe 11 februarie 1939, într-o familie modestă din Brăila. La numai douăzeci de ani, când majoritatea dintre noi îşi caută rostul vieţii, ea L-a cunoscut pe Dumnezeu, într-o cameră de spital, întâlnire care i-a marcat în mod radical viaţa. Din momentul acelei întâlniri, pe care a păstrat-o vie şi proaspătă, de-a lungul vieţii, ea a devenit o persoană nouă care a căutat cu pasiune să-L slujească pe Dumnezeu, cu credincioşie şi dedicare.

   Versurile pe care le oferim în continuare, cititorilor români, sunt o dovadă concludentă în acest sens. Ele poartă amprenta unei iubiri profunde faţă de Dumnezeu şi a unei dorinţe de a-L cunoaşte tot mai mult. Pentru a respecta felul în care au fost publicate, am împărţit acest volum în două părţi. Prima parte, intitulată Picături de Absolut, conţine poeziile publicate de autoare în timpul vieţii, dar rearanjate şi corectate, iar partea a doua, intitulată Pe prag de infinit, conţine ultimile ei poezii înainte de a pleca Acasă, în vara anului 1999.

   Titlul acestui volum, Eterna primăvară, a fost ales în felul acesta, deoarece el constituie mărturisirea în versuri, a felului în care ea s-a întâlnit cu Dumnezeu. Deşi viaţa ei a fost marcată de numeroase încercări şi suferinţe, totuşi, în ciuda lor, ea a continuat să trăiască sub simbolul acestei primăveri eterne, păstrându-şi nestinsă bucuria şi fericirea de a-L fi găsit pe El.

   Soţie, mamă, poetă, profesoară, traducătoare de cărţi creştine, pictoriţă, colaboratoare la diverse reviste creştine, sunt numai câteva faţete ale celei care a fost Tatiana Topciu. Mai presus  de toate aceste aspecte ale vieţii ei, Tatiana Topciu a fost un copil al lui Dumnezeu, răscumpărat prin har, ca L-a iubit pe Domnul ei, căruia I-a închinat întreaga ei viaţă şi alături de care îşi continuă, nevăzută, - eterna primăvară - a sufletului ei, începută în urmă cu mai bine de patruzeci de ani.

   Deşi ea s-a stins, lucrarea ei continuă să strălucească mai departe şi să mărturisească cu privire la profunzimea iubirii faţă de Dumnezeu şi a fruimuseţii harului Său, revărsat în copiii Săi.

   Poeziile ei reprezintă mărturia unui suflet pentru care viaţa nu a fost o - numărătoare inversă - către finalul ei, ci o aşteptare plină de dor şi nerăbdare a întâlnirii cu Mirele ei drag, Isus Hristos.

   Tuturor celor ce au încurajat apariţia acestui volum, familia le rămâne recunoscătoare. Dacă n-ar fi fost ei, probabil că nu ar fi apărut atât de curând. În mod special, familia doreşte să mulţumească Editurii Casa Cărţii care s-a oferit să publice acest volum de poezii, şi în mod deosebit domnului Vasile Gabrian, care a făcut mai mult decât era dator, pentru ca aceste poezii să vadă lumina zilei.

   Rugăciunea familiei, acum în faţa acestui volum, este ca aceste poezii să continue să-L proslăvească pe Dumnezeu, să fie o încurajare pentru toţi care trec prin încercări, că viaţa alături de El, în ciuda lor, merită trăită, şi un prilej de cercetare, în vederea mântuirii, pentru cei ce încă nu au cunoscut frumuseţea şi măreţia lui Dumnezeu.

   Fie ca Dumnezeu să binecuvinteze aceste versuri, şi să-i conducă pe toţi cititorii ei la o dragoste tot mai profundă faţă de Mântuitorul nostru drag, Isus Hristos şi la o cunoaştere personală a Acestuia!

Familia Topciu (soţul şi copiii)

Constanţa, mai 2002

Mă bucur să pot cunoaște aceste lucruri și să știu cine a fost autoarea acestor minunate poezii. (în diaspora, suntem mai limitați în resursele informative vizavi de aceste lucruri)
Tatiana Topciu - încă o dovadă vie, clară și concretă că viața începe cu adevărat abia după ce ești Născut din Nou din Duhul Sfânt și aceasta nu se termină la mormânt ci continuă și lucrează aici spre slava lui Dumnezeu bucurându-se veșnic în Împărăția cerurilor de roadele sale spirituale.
Mulțumim pt. publicarea acestor minunate poezii și pt. biografia acestei persoane deosebite care ne încurajează, ne zidește și ne motivează să facem totul cu dragoste și pasiune pentru slava lui Dumnezeu. Fiți binecuvântată.
Adăugat în 14/09/2012 de Ioanhapca
binevenite sunt aceste informaţii pentru mine. Am citit din poeziile ei dar nu am ştiut nimic despre autoare. Cu adevărat Domnul a binecuvântat-o cu un har deosebit. Fie ca lucrările ei să fie citite de mult mai mulţi şi citite cu mare plăcere. Sunt poezii profunde care îţi transmite starea autoarei atunci când a scris. Domnul să-i binecuvânteze familia.
Şşi fii binecuvântată şi tu sora Florica pentru munca pe care o faci.
Adăugat în 14/09/2012 de 1954adina.9mai
Ma bucur de zidirea sufleteasca primita cu ajutorul acestor minunate poezii. Slavit fie Domnul pentru darurile Duhului lasate pentru noi !
Adăugat în 20/10/2014 de ana.cimuca
„Soţie, mamă, poetă, profesoară, traducătoare de cărţi creştine, pictoriţă”-iată câte activități poți avea și timpul să îți permită acestea, prin porunca lui Dumnezeu...
Adăugat în 06/12/2018 de loredanam
Statistici
  • Vizualizări: 5839
  • Export PDF: 8
  • Comentarii: 4
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni