Cum ar trebuie să mă port cu cei care s-au purtat urât cu mine? - Lectia 59, volumul 2
Autor: Asociatia misionara pentru educarea copiilor  |  Album: Cartea intrebarilor cu meditatii - volumul 2  |  Tematica: Copii
Resursa adaugata de domnulnopcea in 06/09/2007
    12345678910 8.44/10 X
Media 8.44 din 9 voturi
Verset: "Căci Eu ştiu gândurile, pe care le am cu privire la voi, zice
Domnul, gânduri de pace şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor
şi o nădejde." Ieremia 29:11

Continut: Ai dorit vreodată să te răzbuni pe cineva care ţi-a făcut rău? E o
reacţie naturală. Dar sentimentele de mânie pe care le ţii înăuntru
vor creşte şi se vor transforma în amărăciune şi ură. S-ar putea ca
din această cauză să te îmbolnăveşti.
În loc să fii mânios şi să-i urăşti, trebuie să‑i ierţi. Iertarea înseamnă
să renunţi la mânie şi la dorinţa de a te răzbuna. Biblia spune că
trebuie să-i ierţi aşa cum te-a iertat şi Dumnezeu pe tine în Hristos
(Efeseni 4:32). Gândeşte-te la toate păcatele pe care Dumnezeu ţi
le‑a iertat. Păcatul tău împotriva lui Dumnezeu este mai rău decât
orice lucru rău pe care ţi l-ar putea face cineva. Dacă eşti copilul
Lui, El te-a iertat de toate gândurile, vorbele şi faptele tale rele.
Dumnezeu te iartă pentru că Isus Hristos, Fiul Lui perfect, a primit
pedeapsa pe care tu o meritai!
Să ierţi pe alţii poate fi greu, dar Domnul Isus a spus că Dumnezeu
te va ierta numai dacă şi tu eşti gata să ierţi pe alţii (Matei 6:14-
15). S-ar putea să nu uiţi răul făcut, dar trebuie să alegi să ierţi pe
cel care te-a rănit. Păstrezi tu sentimente de mânie înăuntrul tău
împotriva cuiva? Mărturiseşte acest lucru lui Dumnezeu şi roagă-L
să te ajute să ierţi.

Ruga: Doamne, mulţumesc că m-ai iertat de toate
păcatele mele. Ajută-mă să fiu gata să-i iert pe cei care mi-au făcut
rău. În Numele Domnului Isus. Amin.

Intrebare: De ce este important să ierţi?
Pentru a descărca resursa bifați căsuța și apăsați "Trimite"
lectia despre iertare
a fost foarte frumosa lectia. nu am ce sa comentez. e o buna invatatura pentru cei care nu pot ierta gresala aproapelui sau. mi-as dori ca toate lectiile sa fie cititte si respectate.eu rog pe cine a scris aceste invataturi sa le respecte si el.
Adăugat în 25/04/2011 de negritaslois
a ierta este cel mai minunat lucru in viata unui crestin.sa ierti ca si Dumnezeu nea iertat pe noi .amin







Adăugat în 14/12/2011 de enoh1976aron
"Ai dorit vreodată să te răzbuni pe cineva care ţi-a făcut rău?"

NU, niciodată. Nu am dorit să mă răzbun dar nu m-am gândit cu plăcere la răul făcut am încercat însă să uit.
Dar mi s-a întâmplat ceva ciudat sau mai degrabă minunat şi nu o singură dată. Şi din aceasta se poate învăţa ceva.

Mi s-a întâmplat că persoane care într-o situiaţie sau alta mi-au făcurt rău la un moment dat au avut nevoie de mine iar neştiind cum să mă răzbun (sigur că am gândit iată-i la mâna mea) şi nici nu-mi propusesem niciodată să mă răzbun, efectiv în primul moment nu ştiam cum să mă port cu ele. Vorbesc de fracţiuni de secundă care nu s-au observat.

Şi mi-am zis că nu am încotro (nu ştiam pe atunci că Duhul Sfânt lucra în mine), trebuie să fac ce ştiu eu mai bine, ba încă cu supramăsură. Adică să mă port f.frumos ca şi cum eu aş fi greşit şi acum aş fi avut ocazia să îndrept.

Ei bine, reacţia acelor persoane m-a răsplătit pe deplin - au rămas perplexe şi mi-au devenit foarte bune prietene.
Aceasta mi-a devenit clar că e o bună metodă de a lucra după Voia Domnului şi că doar aceasta poate avea roadă bună.

Fie să nu mai existe niciodată în lume dorinţa răzbunării. Cine zice că gustul ei e dulce se înşeală amarnic. Eu am gustat ceva de o dulceaţă divină făcând opusul. Amin
Adăugat în 10/01/2013 de Mara56
Statistici
  • Vizualizări: 14645
  • Descărcări: 506
  • Export PDF: 17
  • Recomandări email: 1
  • Favorită: 3
  • Comentarii: 3
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni