Trăire centrată pe Domnul la locul de muncă
Autor: John Piper  |  Album: Diverse  |  Tematica: Muncă
Resursa adaugata de resursecrestine in 13/01/2016
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 4 voturi
Sursa originala: http://www.desiringgod.org/

    "Slujiţi-le cu bucurie, ca Domnului, iar nu oamenilor, căci ştiţi că fiecare, fie rob, fie slobod, va primi răsplată de la Domnul, după binele pe care-l va fi făcut." Efeseni 6:7-8

    1. O chemare la o trăire radical centrată pe Domnul.
    Este uimitor comparativ cu felul în care trăim de obicei. Pavel spune că toată munca noastră ar trebui făcută ca o muncă pentru Domnul, nu pentru vreun șef dintre oameni. "Slujiţi-le cu bucurie, ca Domnului, iar nu oamenilor." Asta înseamnă că noi trebuie să ne gândim la Domnul în lucrurile pe care le facem la lucru. Poate întrebăm de ce i-ar plăcea Domnul să facem așa? Cum ar face Domnul acest lucru? Când i-ar plăcea Domnului să facem cutare lucru? Mă va ajuta Domnul să fac asta? Cum Îl va onora pe Dumnezeu acest lucru? Cu alte cuvinte, a fi creștin înseamnă să avem o trăire radical centrată pe Domnul. Ceea ce ți se cere să faci la lucru ar trebui văzut ca o cerere din partea Domnului. 

    2. O chemare la a fi o persoană bună.
    Trăirea centrată pe Domnul înseamnă a fi o persoană bună și a face lucruri bune. Pavel spune: "Slujiţi-le cu bucurie [...] după binele pe care-l va fi făcut." Isus a spus că atunci când vom lăsa lumina noastră să lumineze, oamenii vor vedea faptele noastre bune și Îi vor da glorie Tatălui nostru din ceruri. Tăirea centrată pe Domnul face fapte bune pentru gloria Domnului.

    3. Puterea de a face fapte bune pentru angajatori nepăsători.
    Dorința lui Pavel este de a împuternici creștinii să trăiască centrați pe Dumnezeu oferindu-le motive pentru a face fapte bune chiar și pentru angajatorii care nu apreciază aceste lucruri. Cum poți continua să faci fapte bune într-o slujbă când șeful tău te ignoră sau chiar te critică? Răspunsul lui Pavel este acesta: Nu te mai gândi la șeful tău ca fiind principalul tău supraveghetor și începe să muncești pentru Domnul. Fă acest lucru în fiecare îndatorire care o primești de la supraveghetorul tău pământesc. Privește prin supraveghetorul tău către Domnul Suveran și nu te mai îngrijora cu privire la nechibzuința angajatorului tău. Gândește-te la răsplata Domnului.

    4. Încurajarea că nimic bun nu este făcut degeaba.
    Probabil cea mai uimitoare propoziție este aceasta: "Fiecare, fie rob, fie slobod, va primi răsplată de la Domnul, după binele pe care-l va fi făcut." Este uimitor! Totul. Orice lucru, cât de mic, pe care l-ai făcut este văzut și prețuit de Domnul. Și El te va răsplăti pentru aceasta. Nu în ideea că El ți-e dator ție pentru că tu ai făcut ceva. El ne deține pe noi și tot acest univers. El nu ne datorează nimic. Dar El alege în mod voluntar și grațios să răsplătească pe cei ce fac fapte bune prin credință. Nu facem noi nimic. Nimic. Nimic nu este făcut degeaba. "Fiecare, fie rob, fie slobod, va primi răsplată de la Domnul, după binele pe care-l va fi făcut." Uluitor!

    5. Încurajarea că un statut nesemnificativ pe pământ nu este o piedică în a primi o răsplată mare în cer. 
   
Domnul va răsplăti fiecare faptă bună pe care o faci – "fie rob, fie slobod". Angajatorul tău poate să creadă că ești nimeni. Sau poate să nici nu știe că exiști. Nu contează. Domnul știe că exiști. Și El te va răsplăti în aceeași termeni precum cel mai faimos creștin. Nu există parțialitate la Dumnezeu (1 Petru 1:17). "Fie rob, fie slobod", binele tău este notat și răsplătit.

    O, cât de mult îmi doresc să trăiesc și să-mi fac slujba din ce în ce mai mult având privirile ațintite spre răsplata Domnului și nu a oamenilor!

Multumiri sora pentru postarea aceastei deosebite lucrari de zidire, de ridicare, de sfătuire; fii binecuvântată.
Adăugat în 16/01/2016 de floridinmaracineni
Statistici
  • Vizualizări: 2326
  • Export PDF: 5
  • Favorită: 1
  • Comentarii: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni